Comunicarea – aspecte generale
de Laura Gamulea
Există multe definiții ale conceptului de comunicare, iar dintre ele, definția oferită de Denis McQuail mi se pare a fi una dintre cele mai clare:
”Comunicarea este transmiterea informațiilor, ideilor și atitudinilor sau emoțiilor de la o persoană la alta sau de la un grup la altul, în mod esențial prin intermediul simbolurilor. Comunicarea are loc ori de câte ori un sistem, sursă, influențează un alt sistem, destinatarul, prin utilizarea diverselor simboluri transmise prin canalul care leagă cele două sisteme.”
Comunicarea este un fenomen natural, este un act de interacțiune cu oamenii și de împărtășire a informațiilor cu aceștia. Majoritatea dintre noi nici nu conștientizăm cât de mult comunicăm, chiar de când ne naștem. Indiferent dacă vorbești sau nu, tu comunici un mesaj celor din jur. Pentru că există două tipuri de comunicare: comunicarea verbală și comunicarea non-verbală.
Comunicarea verbală
Este forma de comunicare în care sunt folosite cuvintele, scrise sau rostite, pentru a face schimb de informații cu alte persoane. Este cea mai eficientă formă de comunicare pentru că ne oferă un schimbul rapid de informații și feedback. În comunicarea verbală există mai puține șanse de neînțelegere, deoarece comunicarea dintre părți este clară, iar emițătorul și receptorul folosesc cuvinte pentru a spune ceva.
Comunicarea se poate face în două moduri: 1. Comunicare orală – dialog direct, conferințe, apeluri telefonice, seminarii, ședințe și 2. Comunicare scrisă – e-mailuri, SMS-uri, scrisori, înștiințări, citații, diverse alte documente. Cunoaștem două tipuri de comunicare verbală:
- Comunicare formală: Denumită și comunicare oficială, este un tip de comunicare în care emițătorul urmează un canal predefinit pentru a transmite informații către receptor, și se practică cu precădere în organizații.
- Comunicare informală: Cunoscută ca fiind tipul de comunicare în care informația curge în toate direcțiile, directă, iar emițătorul nu urmează niciun canal predefinit.
Comunicarea non-verbală
Comunicarea non- verbală nu folosește cuvinte ci alte modalități, cum ar fi: limbajul corpului (postură, gesturi), expresiile faciale, limbajul semnelor. Modul de comunicare non-verbală ne oferă indicii despre atitudinea și sentimentele unei persoane, în spatele cuvintelor rostite, sau chiar nerostite. De obicei, comunicarea non-verbală poate fi însoțită de comunicarea orală, dar la fel de bine poate fi exprimată și fără cuvinte. În multe situații pot transmite mesaje elocvente și doar o atingere, un zâmbet, o privire, o încruntare.
Se spune că „Încercarea de a nu vorbi, vorbește mult.” Altfel spus, să nu vă imaginați că dacă nu rostiți cuvinte nu comunicați deloc. Exprimarea și înțelegerea comunicării non-verbale le întâlnim la persoanele surd-mute care comunică gestual, precum și în diverse spectacole de mim, balet din care aflăm povești bine conturate.
Pentru că non-verbalul este mult mai complex decât verbalizarea, sunt cunoscute mai multe tipuri de comunicare non-verbală:
- Expresia facială – înainte de orice comunicare orală față în față, observăm la interlocutor expresia lui facială care poate exprima atât starea de spirit în care se află el, cât și raportul lui cu cei din jur. Poate exprima tristețe, bucurie, furie, fericire, nelămurire, dezorientare, înțelegere și multe alte stări.
- Gestica – fiecare mișcare spune ceva despre tine. Că ești calm sau nervos, că ești relaxat sau încordat, că te cerți cu cineva sau glumești. Greu de crezut, dar fiecare mișcare corporală spune ceva despre tine. Există deja gesturi general-valabile în orice cultură (indicarea unei direcții sau uitatul la ceas care semnifică nerăbdarea sau graba).
- Limbajul paraverbal (vocea) – este definit de volumul și înălțimea vocii, de tonalitate și de inflexiuni vocale. Paraverbalul are un rol foarte important în comunicare, pentru că, pur și simplu, schimbarea tonului vocii poate schimba sensul unei propoziții sau al unui discurs, dincolo de cuvintele rostite.
- Postura – este limbajului corpului unei persoane, adică poziția și mișcarea corpului în ansamblu, poziția umerilor, a capului, a brațelor și a picioarelor în diferite situații. Toate acestea oferă informații de moment despre comunicator, dar nu sunt întotdeauna definitorii pentru personalitatea lui.
- Cronemica sau limbajul timpului – tempoul utilizat în comunicare oferă și el informații despre personalitatea sau starea emițătorului și receptorului, precum punctualitatea, viteza de vorbire sau rapiditatea feedback-ului.
- Haptica (haptics) – utilizarea atingerii în comunicare este expresia sentimentelor și emoțiilor. Atingerea este foarte importantă, mai ales în copilărie când prin folosirea sau absența ei se exprimă afecțiunea, familiaritatea, simpatia sau opusul acestor emoții.
- Privirea – sunt celebre sintagmele ”ochii sunt oglinda sufletului” sau ”ne-am înțeles din priviri”. Căutarea din ochi, privirea și clipirea sunt comportamente importante în comunicarea non-verbală. Doar cu privirea putem transmite interes, bucurie, atracție, spaimă, ostilitate, sinceritate sau absența ei.
- Proxemica – reprezintă distanța pe care o menține o persoană în timp ce comunică cu ceilalți. Dacă privim două (sau mai multe) persoane care comunică între ele, putem aprecia genul de relație care le leagă: intimă, personală, socială sau publică. Totodată, proxemica definește și spațiul personal de care fiecre are nevoie și care diferă ca dimensiune de la o persoană la alta. În mediu social, distanța optimă acceptată între oameni este de aproximativ 50 cm.
- Aspectul (artefacte) – aspectul unei persoane vorbește despre personalitatea sa mai mult decât ne place să acceptăm. Îmbrăcămintea, culorile acesteia, coafura, bijuteriile și accesoriile, într-un cuvânt apariția determină modul în care suntem percepuți de ceilalți. Acest tip de comunicare este cunoscut sub numele de comunicare artefact.
Concluzii
Comunicarea îndeplinește una dintre nevoile psihologice fundamentale ale ființei umane, și anume nevoia de interacțiune. Cele două forme de comunicare – verbală și non-verbală – nu se exclud, ci sunt complementare și ambele ajută o ființă umană să interacționeze și să răspundă altor ființe umane. Comunicarea verbală este, evident, o parte importantă a vieții atunci când folosim cuvinte pentru a comunica. Dar te-ai gândit vreodată că un copil mic nu poate folosi limbajul sau cuvintele pentru a vorbi? El alege semnele pentru a-și arăta furia, bucuria sau durerea. De asemenea, persoanele surde folosesc limbajul semnelor pentru a comunica cu alte persoane. Prin urmare, în multe vieți comunicarea non-verbală este mai importantă decât cea verbală.
