Ai o întrebare?
Am trimis mesajul Închide

 Cititul deșteaptă! – citate ale unor oameni citiți

   de Laura Gamulea
 

Dacă părinții, profesorii și psihologii încă nu v-au convins cât de importantă și benefică este lectura în formarea și educarea copiilor, am ales câteva citate ale unor oameni care citesc din pasiune și motivele lor pentru care o fac.

Când jurnalistul Tudor Calin Zarojanu a fost întrebat într-un interviu de ce este benefic să citești, răspunsul lui a venit abrupt și cu umor:

”Ca să te convingi că nu eşti nebun. În mai multe cuvinte, atunci când crezi că totul este pierdut şi te afli în întuneric, poţi avea surpriza, citind, că şi alţii au trecut prin ceea ce treci tu şi atunci poţi avea o alinare că nu eşti singurul. Lectura este, din nou, o întâlnire, iar o carte bună îţi poate schimba uneori viaţa”.

citate

Cititul este ca o călătorie unde destinaţia este de cele mai multe ori necunoscută, însă surprinzătoare.” – Alice Elena Schreiner, membru fondator Societate și cultură.

 

Nu vă refuzați această plăcere, citiți în fiecare zi, citiți tot ce vă pică în mână, citiți cu pasiune și cu bucurie! Nu există ”Nu am timp” și nici ”Nu am găsit nicio carte pe gustul meu”. Există doar ”Azi citesc pentru mine” – Sabina, Taraba cu amintiri, blog personal.

 

„Nu numai că nu am pierdut, prin cărți, aderența la realitate, dar s-a întâmplat exact pe dos: am învățat să înțeleg realitatea, de fapt, realitățile, până în cele mai neașteptate detalii, tocmai din cărți. Cărțile m-au pregătit pentru toate fețele realității, pentru toate fețele omului, cum n-ar fi putut să o facă nimeni și nimic. (…) Fără cărți aș fi avut nevoie de sute de vieți ca să cunosc viața în atâtea variante. De aceea oamenii care trăiesc între cărți sunt, în genere, mai toleranți decât ceilalți, mai înțelepți, mai greu de manipulat. Este partea care-mi place cel mai mult la literați. Nu au atâtea prejudecăți ca semenii lor mai puțin citiți. (…) Unde sunt cărți e viață și din viață înveți să citești cărțile.”Ioana Pârvulescu, critic literar

 

Până la urmă, o carte nu îţi potoleşte foamea, nici setea şi nici nu ţine de cald. Şi totuşi experienţa pe care o poţi trăi citind o carte se duce mult mai departe de satisfacerea nevoilor primare şi ajunge la partea poate cea mai preţioasă a fiinţei umane, sufletul. Cititul este hrană pentru suflet, iar odată ce înţelegi acest lucru te laşi învăluit de bunăvoie de vraja cărţilor.”Alexandra-Georgiana Andrei

 

”Cărţile sunt felul oamenilor de a avea aripi ca îngerii.” – Andrei Pleșu

 

Nu există prieten mai loial decât cărțile.“ – Ernest Hemingway

 

”Oricât de ocupat ai fi, trebuie să găsești timp ca să citești. Altfel vei capitula în fața ignoranței.” – Confucius